Amenda GDPR MAYR MELNHOF PACKAGING ROMANIA S.R.L.

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în luna martie 2022 o investigație la operatorul MAYR MELNHOF PACKAGING ROMANIA S.R.L. și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) și c), alin. (2) și art. 6 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 7.421,10 lei (echivalentul a 1500 EURO).

Investigația a fost demarată ca urmare a unei sesizări, prin care a fost semnalat faptul că în incinta societății, în spațiul destinat servirii mesei și în locul destinat fumătorilor, sunt montate camere video de supraveghere.

În cadrul investigației efectuate, s-a constatat că operatorul MAYR MELNHOF PACKAGING ROMANIA S.R.L. avea montat un sistem de camere de supraveghere, iar unele dintre aceste camere supravegheau inclusiv sala de mese și locul de fumat.

Astfel, a rezultat că operatorul monitorizează excesiv salariații în sala de mese și spațiile destinate fumatului, raportat la scopul invocat de a asigura sănătatea și securitatea salariaților și al securității bunurilor.

În acest context, s-a constatat că imaginile nu au fost prelucrate într-un mod adecvat, relevant și limitat la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate (principiul reducerii la minimum a datelor), ceea ce constituie o încălcarea a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) și c), alin. (2) și art. 6 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

În același timp, în cadrul investigației, operatorului i s-au aplicat și două măsuri corective, astfel:

de a asigura conformitatea operațiunilor de prelucrare a datelor personale în activitatea de monitorizare video, cu respectarea principiului „reducerii la minimum a datelor”, raportat la art. 5 alin. (1) lit. c) din Regulamentul General privind Protecția Datelor;
de a reanaliza captarea imaginilor video astfel încât să nu fie monitorizată activitatea angajaților societății în spații cu destinație de fumat și în zona servirii mesei.

 

Sursa A.N.S.P.D.C.P

Articolul ANSPDCP a amendat MAYR MELNHOF PACKAGING ROMANIA S.R.L. cu 1500 de euro apare prima dată în Consultanta GDPR.

error: Conținutul este protejat !!